Comunicat de presă nr. 58/04.12.2023 Brăila – Minivacanța de 1 Decembrie, fără probleme majore

Astăzi, 04.12.2023, Inspectoratul de Poliție Județean Brăila a fost gazda unei acțiuni de diseminare a informațiilor privind măsurile dispuse la nivel local pentru asigurarea ordinii și siguranței publice și rezultatele obținute în minivacanța prilejuită de Ziua Națională a României și Sărbătoarea Sfântului Andrei.

Polițiștii brăileni au intervenit la 140 de evenimente, majoritatea anunțate la 112

În perioada analizată, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila au intervenit la 140 de evenimente, dintre acestea 108 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

De asemenea, au fost organizate și desfășurate 67 de acțiuni și au fost aplicate 437 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de peste 265.000 lei.

În cadrul acțiunilor, polițiștii au constatat în flagrant 5 infracțiuni, respectiv conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat, punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Pentru abaterile constatate la regimul rutier, polițiștii au reținut în vederea suspendării executării dreptului de a conduce 43 de permise de conducere și au retras 17 certificate de înmatriculare.

În cele patru zile care s-au încheiat nu au fost înregistrate evenimente deosebite, motiv pentru care le mulțumim cetățenilor care au înțeles să petreacă minivacanța de 1 Decembrie cu respectarea legii.

Jandarmii brăileni: Minivacanța de 1 Decembrie s-a desfășurat fără probleme deosebite, fapt pentru care mulțumim brăilenilor că au înțeles să respecte normele de conviețuire socială!

În perioada 30 noiembrie – 03 decembrie, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.600 lei, cele mai multe fiind pentru consumul de băuturi alcoolice în spațiul public.

Misiunile jandarmilor la evenimentele organizate în spațiul public s-au desfășurat, de asemenea, fără incidente. În perioada 30 noiembrie – 03 decembrie, au fost asigurate măsuri de ordine publică la ceremonia militară și religioasă dedicată Zilei Naționale a României, la Parada Colindătorilor care a avut loc în zilele de 1 și 2 decembrie, la deschiderea Târgului de Iarnă din municipiu, precum și la programele artistice care s-au desfășurat în Piața Independenței.

În cursul zilei de duminică, 03 decembrie, jandarmii au însoțit coloana de participanți la procesiunea religioasă prilejuită de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae.

Până pe 06 decembrie, se păstrează dispozitivul de asigurare a ordinii publice la Biserica „Sfântul Nicolae” din municipiu, pentru ca toți credincioșii să treacă prin fața raclei cu Sfintele Moaște, în siguranță.

Specialiștii antidrog, alături de celelalte structuri ale MAI

În perioada minivacanței prilejuite de Sărbătoarea Sfântului Andrei și de Ziua Națională a Românei, specialiștii antidrog au desfășurat activități specifice, de informare, evaluare, consiliere și asistență specializată pentru consumul și dependența de droguri, în cadrul evenimentelor cu public numeros, ce au avut loc la nivel național.

De asemenea, persoanele aflate în evidența centrului au beneficiat, și în aceste zile, de suport de specialitate și asistență continuă.

Totodată, la linia telefonică verde 0800.870.070, 16 persoane au fost consiliate de specialiștii antidrog și au primit informații despre serviciile oferite de Agenția Naționala Antidrog.

Menționăm că specialiștii antidrog au acționat în sistem integrat, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru a preîntâmpina evenimentele negative.

Mulțumim tuturor celor care au ales să petreacă aceste zile libere în siguranță și îi asigurăm că, și în perioada următoare, vom continua activitățile de prevenire a consumului de droguri, precum și pe cele de asistență integrată pentru consumul și dependența de droguri.

Acțiunea de diseminare a acestor informații a fost susținută de către purtătorii de cuvânt din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila – sergent major Andreea Iconaru, Inspectoratului de Poliție Județean Brăila – inspector principal Elena Ostache și Centrului de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Brăila – Nicoleta Codrescu.