Publicat în

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță lansarea sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol sau pomicol, activitate finanțată în cadrul Planului Strategic 2023 – 2027 (PS 2027). Sesiunea se desfășoară în intervalul 19 august 2024, ora 9.00 – 18 noiembrie 2024, ora 16.00. Precizăm că alocarea pentru acest apel este de 11.744.706 euro disponibilă prin intervenția DR-33 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul […]

Publicat în

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit în perioada 1 – 30 iulie 2024 beneficiarilor Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) peste 48,5 milioane de euro (48.552.534,65 €). Din această sumă, 41,47 milioane de euro reprezintă contribuția Comisiei Europene, iar restul de 7,08 milioane de euro provine de la Bugetul Național. Aceste fonduri sunt destinate susținerii proiectelor de investiții în agricultură și dezvoltare […]

Publicat în

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat pe www.afir.ro Listele solicitanților eligibili care au depus proiecte prin intermediul Programului național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM în cadrul sesiunii din 27 octombrie – 27 noiembrie 2023 și al sesiunii din 27 noiembrie – 27 decembrie 2023. În urma procesului de evaluare și de analiză a cererilor de acord pentru finanțate au fost declarați […]

Publicat în

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță epuizarea fondurilor disponibile pentru investiții în achiziții simple de utilaje agricole pentru formele asociative, altele decât cele din sectorul sfeclă de zahăr, finanțate prin submăsura 4.1 – Investiții în exploatații agricole, componenta 4.1.1. din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). De la deschiderea sesiunii pe 25 iunie 2024 și până la momentul […]

Publicat în

În vederea lansării sesiunii de depunere, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat Ghidul solicitantului pentru înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol sau pomicol, activitate finanțată în cadrul Planului Strategic 2023 – 2027 (PS 2027), prin intermediul intervenției DR-33. Finanțarea acordată prin intermediul acestei intervenții este 100% nerambursabilă și este limitată la 100.000 euro/ an, fără să depășească 10% din valoarea producției comercializate în primii […]