Solicitare informații

Pentru a solicita instituției prefectului informaţii de interes public, conform prevederilor Legii nr. 544 din 12 octombrie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, privind liberul acces la informaţiile de interes public, vă puteți adresa, în cadrul programului de lucru (luni – joi, între orele 8-16:30, vineri  orele 8-14), funcționarului desemnat cu difuzarea informatiilor publice, doamna  consilier superior MARIA IORGOVEANU, care are următoarele coordonate de contact:

  • Telefon: 0239/620322 si 0800800566
  • Adresa de email: informatiipublice@prefecturabraila.ro.

Formularul pentru solicitarea de informații în baza Legii 544/2001 este disponibil aici.

Modalităţi de contestare a deciziei:
În cazul în care o persoană consideră că dreptul său privind accesul la informaţiile de interes public a fost încălcat, aceasta se poate adresa cu reclamaţie administrativă conducătorului autorităţii sau instituţiei publice căreia i-a fost solicitată informaţia, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 32-35 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, aprobate prin HG nr. 123/2002, modificată și completată prin HG 478/2016.
Modele de reclamaţii administrative se găsesc la anexele 5 şi 6 ale Normelor metodologice și sunt disponibile aici.
De asemenea, în cazul în care solicitantul se consideră vătămat în drepturile sale prevăzute de lege, poate depune plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul instituţiei sau autorităţii publice, aşa cum prevede art. 22 alin. (1) din Legea nr, 544/2001, cu modificările şi completările uterioare, şi art. 36 din Normele metodologice ale Legii nr.544/2001, aprobate prin HG nr. 123/2002, completată și modificată prin HG 478/2016.
Lista cu documentele de interes public este disponibilă aici.
Lista cu documentele produse/gestionate de instituție este disponibilă aici !