Comunicat de presă privind programarea tragerilor la sorți computerizate pentru desemnarea președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare din țară și a locțiitorilor acestora la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 şi alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că, în perioada 25 – 26 octombrie a.c., vor avea loc tragerile la sorți computerizate prin care vor fi desemnați președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare din țară și locțiitorii acestora la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 şi alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024.

Potrivit legislației electorale în vigoare, președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare din țară și locțiitorii acestora sunt desemnaţi de către Autoritatea Electorală Permanentă, în ședință publică, anunţată cu 48 de ore înainte, prin tragere la sorţi computerizată, organizată la nivel judeţean sau al municipiului Bucureşti. Desemnarea președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare din țară și a locțiitorilor acestora se face cel mai târziu cu 15 zile înainte de data votării, pe funcţii, dintre persoanele înscrise în Corpul experţilor electorali, cu domiciliul sau reşedinţa în judeţul respectiv, pe baza criteriului apropierii domiciliului sau reşedinţei de sediul secţiei de votare, precum şi pe baza criteriului studiilor absolvite. Au prioritate absolvenții de studii universitare de licență în domeniul științelor juridice și apoi absolvenții de studii universitare de licență.

Totodată, în data de 25 octombrie a.c., vor fi desemnați, prin tragere la sorți computerizată, preşedinții birourilor electorale pentru votul prin corespondență și locțiitorii acestora, constituite pentru alegerile pentru Președintele României din anul 2024 și alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2024.

Programarea și locațiile la care se vor desfășura ședințele publice pentru desemnarea președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare din țară și a locțiitorilor acestora, precum și  a președinților birourilor electorale pentru votul prin corespondenţă și locţiitorilor acestora la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 şi alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024 pot fi consultate în Anexă (varianta PDF).

Rezultatele tragerii la sorți computerizate se consemnează în procese-verbale care se aduc la cunoștință publică prin afișare pe site-ul Autorității Electorale Permanente, www.roaep.ro, la secțiunea Corpul Experților Electorali, respectiv la sediile birourilor electorale de circumscripție județeană/al municipiului București și pe site-urile acestora.

Menționăm că, potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2024, președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare din țară și locțiitorii acestora desemnați pentru alegerea Președintelui României îndeplinesc calitatea de președinți ai birourilor electorale ale secțiilor de votare și locțiitori ai acestora și la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2024.

Corpul experților electorali reprezintă “evidenţa permanentă a persoanelor care pot deveni preşedinţi ai birourilor electorale ale secţiilor de votare sau locţiitori ai acestora, înființată, gestionată și actualizată de către Autoritatea Electorală Permanentă”, conform prevederilor Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare.

 

 

Direcția comunicare și relații publice

23.10.2024