INFORMARE DE PRESĂ Deschidere consultarea publică pentru investiții în tehnologii forestiere prin AFIR

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe www.afir.ro, în consultare publică, Ghidul solicitantului pentru intervenția DR-24 Investiții în tehnologii forestiere care îmbunătățesc reziliența și valoarea de mediu a ecosistemelor forestiere, finanțată din Planul Strategic 2023 – 2027.

Consultarea publică pentru acest ghid este de 10 zile calendaristice de la data publicării pe site. Astfel, toți cei interesați pot transmite propuneri sau observații privind Ghidul solicitantului supus dezbaterii publice până la data de 29 iulie 2024 pe adresa de e-mail consultare@afir.ro.

Beneficiarii eligibili pentru finanțarea acordată prin DR-24 sunt operatorii economici care sunt atestați/ reatestați pentru activitatea de exploatare forestieră de către Comisia de atestare a operatorilor economici pentru activitatea de exploatare forestieră (cu excepția operatorilor economici din structura Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva), precum și ocoalele silvice de regim autorizate de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.

Valoarea maximă a sprijinului acordat pentru operatorii economici este de 500.000 euro și de 250.000 euro pentru ocoalele silvice. Intensitatea finanțării disponibile în cadrul DR-24 se limitează la 65% din costurile eligibile.

Versiunea consultativă Ghidului solicitantului este disponibilă pe pagina Agenției, www.afir.ro, în cadrul secțiunii Comunicare >> Dezbatere publică accesând link-ul Dezbatere publică – NOUL Portal AFIR – informații PS PAC, depunere Online.