Ziua Internațională a Copilului

Instituția Prefectului – Județul Brăila a răspuns invitației Primăriei Ianca de a participa la activitățile organizate, în Parcul Orășenesc, dedicate Zilei Internaționale a Copilului. Astfel, prefectul Iulian TIMOFEI, alături de vicepreședintele Consiliului Județean Brăila, Ionel Epureanu, au fost prezenți la festivități invitându-i pe copiii de toate vârstele să viziteze standurile amenajate de către Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila, precum și Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Dunărea” Brăila.

Prezența oamenilor în uniformă a fost pe placul juniorilor care au urmărit cu sufletul la gură prezentarea tehnicii specifice fiecărei instituții în parte, exerciții demonstrative cu câinii de serviciu, exerciții demonstrative de autoapărare și intervenție profesională, de către instructorii sportivi de arte marțiale din cadrul IJJ Brăila.

Tot astăzi prefectul județului Braila și vicepreședintele CJ Braila, Ionel Epureanu au participat și la activitățile organizate de Primăria Șuțești la care au venit peste 350 de copiii de toate vârstele. Juniorii s-au îndulcit, s-au înscris la jocuri specifice vârstei lor și au profitat de vremea frumoasă. Alături de prefect au mai fost prezenți și consilierul județean Gina Anton, precum și managerul Muzeului Brăilei, Costin Croitoru.

”Am participat, dimineață, la unul dintre evenimentele organizate în Parcul Monument, mai precis am asistat la startul Crosului Generațiilor. Apoi am plecat la Ianca și la Șuțești unde primăriile au organizat o serie de evenimente dedicate Zilei Internaționale a Copilului. Am rămas impresionat de implicarea celor mici în toate activitățile organizate în ambele locații. Ziua de 1 Iunie este cel mai bun prilej de a oferi juniorilor iubirea şi surprizele noastre. Zâmbetul și bucuria copiilor a meritat tot efortul autorităților locale, cărora le mulțumesc pentru organizarea exemplară. Viitorul copiilor depinde de acțiunile noastre de astăzi. Prin fiecare activitate organizată de noi, adulții, contribuim la dezvoltarea juniorilor, atât din punct de vedere social, emoțional cât și din punct de vedere moral. Aceste acțiuni interactive sunt menite să îi inspire și să îi motiveze pe copii, să le încurajeze dezvoltarea personală și învățarea spontană”, a declarat prefectul județului Brăila, Iulian TIMOFEI.