Ziua comunei Viziru

Prefectul județului Brăila, Iulian TIMOFEI a dat curs invitației Primăriei Comunei Viziru de a participa la festivitățile ocazionate de Ziua comunei, un eveniment foarte important pentru comunitatea locală.
Alături de reprezentantul Guvernului în teritoriu au participat la manifestări senatorul Ion Rotaru, deputații Mircea Florin şi Niță Nicu, președintele Consiliului Județean Brăila, Chiriac Francisk Iulian, împreună cu cei voi vicepreşedinți Ionel Epureanu și Ionuț Dobre, precum şi consilieri județeni și municipali din partea organizației PSD Brăila.
“Cu o istorie ce se întinde pe parcusul a câteva secole, comuna Viziru a reuşit de-a lungu timpului să treacă peste numeroase provocări şi să depăşească greutăţi. De fiecare dată aţi reuşit să duceţi treaba la bun sfârşit împreună, indiferent de etnie şi confesiune. Tot împreună, dar de această dată mă refer la sprijinul nemijlocit pe care Consiliul Judeţean Brăila îl oferă comunităţilor locale, am convingerea că se va continua dezvoltarea economică pentru cei care locuiesc aici, pe aceste meleaguri bine-cuvântate. În calitate de Prefect al judeţului, vă asigur de toată disponibilitatea instituţională de a sprijini echipa Primăriei Comunei Viziru să ducă la bun sfârşit munca şi proiectele pe care şi le-a asumat, şi pentru care dumneavoastră, prin vot deschis, i-aţi acordat mandatatul. Închei urându-vă petrecere frumoasă și multă sănătate. La mulţi ani şi Doamne ajută!”, s-a adresat Iulian Timofei celor peste 1.000 de vizireni care au venit să participe la spectacolul organizat de Ziua Comunei.
În cadrul festivităților, primarul UAT Viziru, Ana-Cornelia Măcrineanu i-a înmânat prefectului Iulian Timofei o plachetă pentru a marca momentul aniversar.
Satul Viziru a fost înființat în anul 1462, iar ulterior i s-a alăturat, de-a lungul istoriei, și satul Lanurile, formând în prezent cea mai mare comună de pe raza județului Brăila.