Instituția Prefectului – Județul Brăila și Consiliul Județean Brăila au organizat astăzi o ședință de lucru cu toți primarii unităților administrativ-teritoriale din județ. Ordinea de zi a întrevederii a cuprins promovarea obiectivelor de investiții prin Programul Național ”Anghel Saligny” precum și informarea administrației publice locale cu privire la clarificarea unor aspecte care vizează sistemele individuale adecvate pentru colectarea apelor uzate conform legii HG nr. 714/2022.
Prefectul județului Brăila, Iulian TIMOFEI a deschis ședința și a dat cuvântul președintelui Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac, care a prezentat primul material al ordinii de zi. Au urmat apoi reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Buzău Ialomița și comisarul șef al Gărzii de Mediu, Tudorache Camelia Carmen, care au detaliat aspecte privind autorizarea, construirea, înregistrarea și întreținerea sistemelor individuale de colectare a apelor.
” Mă bucur să văd că ați răspuns invitației noastre într-un număr atât de mare și vă mulțumim pentru acest lucru. Prezența dumneavoastră aici arată încă o dată faptul că putem contribui împreună la dezvoltarea județului nostru pentru binele cetățeanului. Pe viitor urmărim să organizăm mai des astfel de întruniri directe în cadrul cărora putem lămuri aspecte ce țin de administrația publică locală, întrevederi care au un singur obiectiv – acela de a ne uni forțele pentru dezvoltarea comunităților brăilene”, a declarat prefectului județului, Iulian TIMOFEI.
După terminarea ședinței, președintele CJ Brăila Francisk Iulian Chiriac și prefectul județului, Iulian TIMFOFEI, împreună cu primarii au vizitat șantierul Podului suspendat peste Dunăre, emblema județului Brăila, cea mai mare investiție din România din ultimii 30 de ani.