Festivitate de Premiere la final de campionat

Prefectul Județului Brăila, Iulian TIMOFEI, a răspuns invitației Asociației Județene de Fotbal, de a participa la festivitatea de premiere în Campionatul Ligii a 4-a, ediția 2021-2022, în finala căruia s-au întâlnit echipele Viitorul Șuțești și Victoria Traian. Confruntarea, disputată aprig până în ultimul minut de joc, a fost câștigată de Victoria Traian.

Astfel, Iulian Timofei, alături de vicepreședintele Consiliului Județean Brăila, Ionel Epureanu, și de reprezentanții AJF Brăila, au înmânat, la sfârșitul meciului, diplome, cupe și echipament sportiv fotbaliștilor campioanei Victoria Traian.

”Felicitări sportivilor de la Victoria Traian care au luptat până în ultimul minut. De asemenea, le transmit felicitări și sportivilor de la Viitorul Șuțești care au făcut un meci de finală frumos. Țin să mulțumesc pentru implicare Asociației Județene de Fotbal și să îi felicit pentru tot efortul depus în organizarea Ligii a 4-a”, a declarat prefectul județului Brăila, Iulian TIMOFEI.