COMUNICAT DE PRESĂ NR. 11/22.11.2021

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE INSTITUȚIA PREFECTULUI – JUDEȚUL BRĂILA

COMUNICAT DE PRESĂ NR. 11/22.11.2021

Instituția Prefectului – Județul Brăila vă informează faptul că miercuri, 24 noiembrie, echipa mobilă de vaccinare din municipiul Brăila va ajunge în comuna Cireșu, pentru desfășurarea activității de imunizare a tuturor persoanelor eligibile, cu vârsta de peste 12 ani.

Precizăm că asigurarea unei echipe mobile de vaccinare în localitate a fost solicitată de către Primăria Cireșu, iar la nivelul Nucleului de coordonare a vaccinării împotriva Sars-CoV-2 Brăila s-a identificat o soluție în acest sens.

Astfel, s-a dispus constituirea unui echipe mobile de vaccinare arondată centrului din cadrul sălii de sport a Liceului Tehnologic ”Anghel Saligny” și deplasarea în UAT Cireșu, miercuri, 24 noiembrie, pentru asigurarea fluxului de vaccinare, în intervalul orar 10.00-13.00, la  sediul dispensarului din localitatea Cireșu.

Menționăm că transportul personalului va fi asigurat de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brăila, echipa fiind însoțită și de o ambulanță SMURD, iar vaccinurile disponibile vor fi cele de la Pfizer și Johnson & Johnson.

În ceea ce privește activitatea de vaccinare, care a avut loc în perioada 18-19 noiembrie, în comunele Bărăganul și Gropeni- la ferma Vișani, datorită echipelor mobile au fost inoculate, în total, 380 de persoane, respectiv 314 la ferma Vișani, comuna Gropeni și 66 de persoane în Bărăganul. La aceste acțiuni a participat și conducerea Instituției Prefectului-Județul Brăila.