COMUNICAT DE PRESĂ Fonduri europene de peste 202 milioane de euro solicitate de AFIR Comisiei Europene spre decontare din FEADR

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a transmis Comisiei Europene declarația de cheltuieli pentru decontarea fondurilor europene în valoare de 202,8 milioane de euro (202.820.673,66 €). Această sumă reprezintă contravaloarea plăților acordate din bugetul național în primul trimestru al anului 2023 către fermieri, procesatori, antreprenori și autorități publice care au realizat investiții în agricultură și dezvoltare rurală, dar și pentru măsurile de mediu și climă.

Documentul transmis Comisiei Europene cuprinde totalul plăților efectuate de AFIR în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2023 către beneficiarii proiectelor de investiții și ai plăților directe și compensatorii. Plățile efectuate provin din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), respectiv suma 192,6 milioane de euro (192.643.697,57 €), precum și din Instrumentul de Redresare al Uniunii Europene (EURI) cu  valoarea de 10,2 milioane de euro (10.176.976,09 €).

„Toate aceste sume pe care le-am solicitat la Comisia Europeană sunt rezultatul plăților pe care AFIR le-a făcut beneficiarilor și vin să reîntregească bugetul de stat. Agenția lucrează în ritm alert pentru a rambursa solicitanților sumele necesare în urma derulării proiectelor și astfel să accelerăm ritmul de absorbție a fondurilor europene pe care le gestionăm”, a menționat George CHIRIȚĂ, Directorul general AFIR.

Conform fluxului procedural stabilit la nivelul Comisiei Europene, declarația de cheltuieli aferentă perioadei 1 ianuarie – 31 martie 2023 a fost încărcată în sistemul informatic utilizat pentru schimbul de date între statele membre și CE, urmând ca, după verificarea sumelor din declarația de cheltuieli, Comisia să ramburseze României, în termen de maximum 45 de zile, fondurile europene solicitate.

Până în prezent, Comisia Europeană a rambursat României 7,88 miliarde de euro pentru investiții realizate în agricultură, pentru dezvoltarea mediului rural și pentru plăți directe și compensatorii aferente Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, precum și perioadei de tranziție 2021 – 2022.

 

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – AFIR

( 004 031 860 27 24  * birou.presa@afir.info