COMUNICAT DE PRESĂ Creșterea nivelului de procesare a produselor agricole prin cele 788 de investiții finanțate cu fonduri FEADR

În programarea financiară actuală, sectorul agroalimentar din România a beneficiat de finanțarea a 788 de unități de procesare prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Investițiile în procesarea și marketingul produselor agricole și pomicole și cele pentru procesarea materiei prime în vederea obținerii de produse neagricole au fost finanțate de AFIR în cadrul submăsurilor 4.2, 4.2a și schemelor GBER și de minimis aferente prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) în perioada 2015 – 2022.

                    AFIR a primit 1.506 solicitări de finanțare a investițiilor în unități de procesare, care depășesc ca valoare 1 miliard de euro. În urma procesului de selecție a proiectelor de investiții, Agenția a încheiat contracte de finanțare cu 788 de procesatori pentru proiecte în valoare totală de 521 de milioane de euro. Pentru decontarea cheltuielilor efectuate până în acest moment în cadrul proiectelor, AFIR a efectuat plăți către beneficiarii acestui sector de 323,5 milioane de euro.

            „România produce foarte multe materii prime din activitatea agricolă și nevoia pentru dezvoltarea investițiilor în centrele de colectare, în unități de procesare, în investiții care pot asigura un lanț alimentar integrat, este tot mai mare. În România sunt foarte mulți producători agricoli cărora le-am oferit posibilitatea de a-și procesa produsele, astfel încât să crească valoarea muncii lor. Procesarea la nivel industrial este o mare provocare pe care am încercat să o gestionăm finanțând investiții relevante, investiții care să aducă produse competitive pe piața internă și externă. Avem încă nevoie de mai multe unități de procesare, iar în cadrul programării financiare viitoare, prin PNS 2023 – 2027, acest sector este prioritizat.” a menționat George CHIRIȚĂ, Directorul general al AFIR.

                    Finanțarea acordată prin intermediul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a contribuit atât la dezvoltarea și modernizarea unor capacități de procesare și de comercializare a produselor agricole și pomicole, cât și la crearea unor noi unități de procesare.

                    Astfel, cu finanțarea asigurată din FEADR – Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, în perioada 2015 – 2022, s-au realizat în România 585 de unități de procesare a produselor agricole și pomicole, 228 investiții pentru depozitarea cerealelor sau a furajelor, 66 de proiecte pentru carne și ouă, 58 de unități pentru procesarea laptelui și 47 de investiții pentru procesarea produselor pomicole.

                    Totodată, prin AFIR s-au finanțat 26 de fabrici pentru procesarea legumelor și fructelor. Alte 16 proiecte prevăd procesarea semințelor și produselor oleaginoase și 8 proiecte pentru procesarea plantelor proteaginoase. Au mai obținut finanțare cu fonduri europene 9 proiecte pentru vinificație și 5 pentru procesarea mierii.

                    În zona montană, AFIR a sprijinit cu fonduri nerambursabile realizarea a 13 fabrici de procesare a laptelui, 11 unități de procesare a cărnii, 8 investiții în depozitarea cerealelor, precum și 5 proiecte pentru procesarea produselor pomicole și alte 3 pentru procesarea fructelor și a legumelor.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

O investiție care se poate constitui ca exemplu de bună practică pentru sectorul procesării, finanțată cu fonduri europene în valoare nerambursabilă de 614.755 de euro este realizată de către SC NECRI SAN SRL.

Societatea a beneficiat de un proiect cu finanțare prin programul SAPARD, în 2008, prin care a modernizat jumătate din ferma de găini ouătoare. Ulterior, printr-un nou proiect finanțat prin PNDR 2007-2013, NECRI SAN a modernizat și extins întreaga fermă prin construirea unei noi hale pentru creșterea tineretului de înlocuire, un centru de sortare, marcare, ambalare și depozitare ouă, rezultând o capacitate totală a fermei de 210.000 de păsări.

Prin prezentul proiect finanțat prin submăsura 4.2 din PNDR 2014-2020, beneficiarul a urmărit modernizarea centrului de ambalare ouă din Râșnov, județul Brașov, construit pe o suprafață de 1.345 mp, prin dotarea acestuia cu utilaje și echipamente noi, performante pentru sortarea ouălor, marcarea acestora, verificarea calității și grosimii cojii oului, ambalarea, precum și etichetarea ouălor, în vederea înlocuirii unor echipamente existente învechite și cu capacități reduse, procurării unor echipamente noi.

În acest sens, s-au achiziționat utilaje și echipamente pentru eficientizarea fluxului tehnologic în cadrul centrului de ambalare ouă, creșterea productivității și a capacității de producție, echipamente și mijloace de transport pentru transportul produsului finit către clienți, dar și un echipament pentru etichetarea produsului finit (investiții privind marketingul produselor).

 

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – AFIR

( 004 031 860 27 24  * birou.presa@afir.info