Astăzi, prefectul județului Brăila, Iulian TIMOFEI a prezidat două dintre ședințele lunare desfășurate la sediul Instituției Prefectului – Județul Brăila – Comitetul Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice și Comisia de Dialog Social.
Prima întrevedere a avut pe ordinea de zi informarea care vizează repartizarea biletelor de tratament în primul trimestru al anului 2022, material prezentat de directorul adjunct al Casei Județene de Pensii Brăila, Enache Sorin. La capitolul diverse membrii Comitetului Consultativ pentru Problemele Persoanelor Vârstnice au supus atenției diverse probleme, în principal de ordin administrativ, pe care reprezentanții serviciilor publice deconcentrate și le-au notat în vederea soluționării.
În cadrul celei de-a doua ședințe, reprezentantul Direcției de Sănătate Publică, Gabriel Ciochină a detaliat situația autorizării unităților de învățământ din județul Brăila. La punctul doi al ordinii de zi, inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire a trecut în revistă principalele acțiuni de control privind identificarea și combaterea cazurilor de muncă nedeclarată și subdeclarată, în domenii susceptibile utilizării frecvente a acesteia.
Informările prezentate în cadrul ședințelor de astăzi sunt disponibile pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Brăila.
Comitetul Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice:
https://br.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/29/2022/08/Material-1-1-1.pdf
Comisia de Dialog Social:
https://br.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/29/2022/08/Material-1-.pdf
https://br.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/29/2022/08/Material-2-.pdf