COMUNICAT DE PRESĂ NR. 11/29.03.2022

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE INSTITUȚIA PREFECTULUI – JUDEȚUL BRĂILA

COMUNICAT DE PRESĂ NR. 11/29.03.2022

 

Pe fondul creșterii progresive a numărului de cereri pentru eliberarea pașapoartelor, înregistrată în ultima perioadă în contextul situației geopolitice, și având în vedere și apropierea Sărbătorilor Pascale, în cadrul măsurilor de eficientizare a activității, pentru evitarea aglomerației și optimizarea timpilor de așteptare, Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Brăila prelungește programul de lucru cu publicul și în zilele de week-end. Astfel, în zilele de 2, 3, 9, 10, 16 și 17 aprilie, activitatea instituției se va desfășura în intervalul orar 08.00 – 16.00.
SPCP Brăila transmite, de asemenea, tuturor cetățenilor că au posibilitatea depunerii cererilor de eliberare a pașapoartelor, în intervalul anterior menționat, atât prin efectuarea programării online, disponibilă la adresa www.epasapoarte.ro, cât și prin modalitatea clasică, direct la ghișeu, fără programare, în ordinea sosirii.
”Vă asigurăm de întreaga noastră disponibilitate de cooperare pentru îndeplinirea obligațiilor legale, în scopul dinamizării activității și asigurării calității serviciului public prestat de către Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Brăila, în beneficiul cetățeanului”, a declarat Ionuț TOMA, șeful SPCP Brăila.